Raul Cibin
Raul Cibin ia nastere din confluenta a doua brate, Raul Mare Cibin si Raul Mic Cibin, ce izvoresc din Muntii Cibinului (Muntii Cindrel), confluenta situata deasupra (la mica distanta) lacului de baraj de la Gura Raului. De-a lungul celor 82 km ai sai (cu tot cu izvoare), parcursi integral pe teritoriul judetului Sibiu, Cibinul traverseaza mai multe localitati din Marginimea Sibiului (Gura Raului, Orlat, Cristian), inainte de a strabate Municipiul Sibiu, resedinta de judet, dupa care trece prin Orasul Talmaciu, pentru se varsa in raul Olt, mai la vale, in dreptul localitatii Turnu Rosu.
Principalii afluenți ai Cibinului sunt:
- Pârâul Negru (Râul Săliște) sau Săliște (are confluența în apropiere de Orlat),
- Hârtibaciu (în germană Harbach) (are confluența în apropiere de Mohu) și
- Sadu (în germană Zoodt) (are confluența în apropiere de Tălmaciu).
Pescuitul recreativ/sportiv pe raul Cibin, poate fi practicat cu respectarea Regulamentului Ajvps Sibiu, aprobat de ANPA, in conditiile in care, Ajvps Sibiu detine Autorizatia de pescuit nr. 255 eliberata de ANPA, valabila pe cei 28 km din aval de podul din comuna Cristian, si pana la varsarea Cibinului in Olt, in dreptul localitatii Turnu Rosu.
In privinta faunei piscicole si a locurilor de pescuit, pe zona mentionata, se disting trei portiuni usor diferite:
- Cibinul din aval de podul de sosea din comuna Cristian si pana la intrarea in Municipiul Sibiu
– Pe aceasta zona, raul se caracterizeaza printr-un curs tipic colinar, cu meandre frumoase, formand un fel de lunca; Relieful, inca poarta rani vechi ale unor foste balastiere, din fericire astazi disparute, dar care au ravasit albia raului in anii grei ai comunismului; In timp, natura a mai reparat din peisaj, insa se confrunta cu o noua plaga, a zilelor noastre, gunoaiele, in special pe portiunea de rau ce curge pe sub dealul Aeroportului Sibiu, pana la intrarea in cartierul Turnisor, semn ca la capitolul “educatie si constientizare” a populatiei riverane, mai este inca mult de lucru.
Curatita, ecologizata, si cu un minim de efort, intretinuta, aceasta zona ar putea deveni, nu prea departe in timp, o zona de agrement atractiva pentru pescarii recreativi/sportivi, si nu numai.
– In materie de pescuit recreativ, pe aceasta zona a raului, putem intalni in principal cleanul, mreana vanata si porcusorul, mai rar obletele si carasul prin zonele line si mai adanci .
• Cibinul municipal si cursul acestuia pana la confluenta cu raul Hartibaciu;
– Este o zona care in trecut a fost expusa puternic poluarii provenite din deversarile industriale si orasenesti; In ultimii ani insa, prin inchiderea unor intreprinderi riverane vechi, prin inasprirea conditiilor si normelor de mediu pe care trebe sa le indeplineasca societatile comerciale existente astazi, si nu in
ultimul rand prin darea in folosinta a noii statii de epurare a apelor orasenesti, din amonte de localitatea Mohu, Cibinul pe aceasta portiune incepe sa dea semne de viata, cel putin pe portiunea din Municipiul Sibiu, de la intrarea in oras, pana in dreptul fostei Cazangerii, cleanul si mreana vanata recastigand terenul, odata pierdut.
• Cibinul inferior, respectiv de la confluenta acestuia cu raul Hartibaciu si pana la varsarea in Olt
– Pe aceasta portiune, primenit cu apele mai curate ale Hartibaciului si cu cele limpezi ale raului Sadu, Cibinul capata viata si datorita apropiatei confluente cu raul Olt in care se varsa, si pe unde pestii urca pe rau in amonte, populandu-l treptat.
– Mai des intalnim pe aceasta zona, scobarul, mreana, mreana vanata si cleanul, astfel incat, cu cat ne apropiem de varsare cu atat pescuitul pe Cibin devine mai atractiv si mai aproape de standardele pe care le ofera Oltul
RAUL HARTIBACIU
Raul Hartibaciu izvorăște din pădurea Bărcutului, adunând toate pâraiele și apele din zonă, si dupa ce strabate Podisul Hartibaciului, se varsa, in dreptul localitatii Mohu, in raul Cibin, care la randul sau este un afluent al Oltului . Are o lungime de 89 km si este cel mai lung rau de pe raza judetului Sibiu.
Relieful pe care il strabat apele Hartibaciului, este reprezentat printr-o suită de dealuri și văi înguste, orientate est-vest, cele principale și aproximativ nord-sud, dispuse aproape paralel, cele secundare; Cea mai importanta localitate de pe cursul acestuia este Agnita.
Datorita caracterului sau tipic deluros, pe toata lungimea sa, raul Hartibaciu prezinta cateva caracteristici specifice apelor colinare:, si anume:
- Malurile, pamantoase, formate din gresii, , marne nisipuri sau argile, prezinta o vegetatie bogata de foioase, in timp ce albia raului, avand aceeasi compozitie, face ca in urma ploilor, apele Hartibaciului sa se tulbure repede si sa se limpezeasca anevoios.
- Cursul raului este unul tipic colinar, cu pana lina, curgand cel mai adesea lent, cu putine repezisuri si involburari.
- Populatia piscicola este variata, si reprezentata prin specii caracteristice apelor colinare, cum sant cleanul, scobarul, mreana si mreana vanata, obletele, dar si carasul, crapul, babusca, porcusorul, si beldita, etc.
Pescuitul recreativ/sportiv pe raul Hartibaciu, pentru care Ajvps Sibiu detine autorizatia de pescuit nr. 256/2011 (pe zona din dreptul localitatii Bradeni pana la varsarea in Cibin), se poate practica in conditiile legii si cu respectarea Regulamentului Intern al Ajvps Sibiu, aprobat de ANPA.
Locurile bune, peisajul prietenos, linistea naturii de pe Hartibaciu, pot oferi oricand pescarului amator o zi relaxanta si incarcata de satisfactie, si fac din acest rau, o alternativa destul de buna, care nu trebuie ocolita de pescarul recreativ !
RAUL OLT
Oltul, unul din cele mai importante râuri din tara noastra, izvorăște din munții Hășmașu Mare, în Carpații Orientali.
In drumul sau spre varsare in Dunare, strabate nu mai putin de sapte judete: Harghita, Covasna, Brașov, Sibiu, Vâlcea, Olt și Teleorman, avand o lungime totala de 615 km, si un debit mediu de 190 m³/s.
Datorita imensului sau potential hidroenergetic, pe Olt există aproape 30 de lacuri de acumulare, construite in cascada, dintre care, pe raza judetului Sibiu intalnim trei, respectiv barajele de la Arpas, Scorei si Avrig, in prezent aflandu-se in constructie inca unul in dreptul localitatii Sebes Olt.
Venind dinspre est, de pe meleagurile Tarii Fagarasului, Apele Oltului strabat judetul Sibiu prin partea de sud a acestuia, pe o lungime de 56 km, zona pe care o dreneaza, colectand pe partea stanga o serie de afluenti ce coboara din inaltimile salbatice ale muntilor Fagaras, precum si cativa afluenti care ii vin din partea dreapta, sa completeze tabloul hidrografic.
Acest lucru face ca pe aceasta portiune Oltul sa inregistreze cea mai mare valoare a densitatii raurilor din tara (1,4 km/ km2)
Pe cursul sau, dupa ce primeste prietenos, tot din dreapta apele raului Cibin, in aval de localitatile Turnu Rosu (stanga) si Boita (dreapta), Oltul se pregateste sa infrunte muntele, intrand in
Defileul Vaii Oltului, parasind judetul Sibiu cca 15 km mai la vale, strajuit de-o parte si de alta de Muntii Fagarasului (stanga) precum si de Muntii Cibinului si ai Lotrului(dreapta)
Pescuit recreativ sportiv: Privit din punctul de vedere al unui pescar recreativ/sportiv, iubitor de natura, Oltul ar putea fi un adevarat Paradis ! Ar putea, dar inca nu este, si nici nu stim daca va fi vreodata ! Dupa ani grei de industrie comunista care au facut din Olt o apa moarta multa vreme, in ultimii 20 ani, datorita inchiderii unor combinate chimice si institutii vinovate de gradul inaintat de poluare, Oltul, doar prin puterea sa de regenerare, s-a refacut an de an, aratandu-ne inca odata ca natura are forta, daca omul o lasa in pace ! Din pacate omul n-a lasat de tot Oltul in pace, nici in ultimii 20 de ani, astfel incat, balastiere fara capatai, lucrari hidroenergetice dupa proiecte in care nu stim cat au contat asigurarea elementelor de conservare a speciilor si a migratiei acestora, braconajul incurajat de legislatie proasta, inaplicabila, dar si determinat probabil de saracie si lipsa de educatie a populatiilor riverane, precum si alte cauze mai marunte au lasat rani adanci pe trupul Oltului, rani care se vindeca greu !
Cu toate astea Oltul continua sa existe, atragand pescarii sportivi cu resursele sale de vitalitate, cu peisajele sale, cu pestii sai care se incapataneaza sa…fie ! Daca ai apucat sa indragesti Oltul, il indragesti pe viata !
Pentru cei 56 de km pe care ii strabate Oltul pe teritoriul judetului Sibiu, Ajvps Sibiu detine autorizatia de pescuit nr 254 /2010 eliberata de ANPA, zona pe care pescuitul recreativ sportiv se poate desfasura in conditiile legii si cu respectarea Regulamentului Ajvps Sibiu, aprobat de ANPA .
Varietatea speciilor de pesti si a locurilor pe care le ofera Oltul pescarilor, permit acestora practicarea tuturor stilurilor de pescuit preferate de la pescuit stationar, spinning, si pescuitul crapului pana la flyfishing (pescuit la musca artificiala).
In Olt, pe teritoriul judetului Sibiu, sunt bine reprezentate majoritatea speciilor impotante, si anume:
Avat, Stiuca, Somn, Biban, Clean, Crap, Caras, Scobar, Mreana, Oblete, dar sunt prezente deasemenea si Linul, Mreana Vanata, Rosiaoara, Cosacul, si altele; Ocazional, in gurile afluentilor montani nu sunt excluse surprizele de a intalni si cate un pastrav ratacit, dornic de apa mai adanca, dar asta ramane totusi deliciul surprisei, fara promisiuni !
Deci locuri sunt, peste…ar fi ! Nu va ramane decat sa incercati, dar nu uitati: … SPORTIV !
RAUL TARNAVA MARE
Raul Tarnava Mare, izvoraste din Muntii Gurghiului, avand o lungime de 221 km, si curge lin pana in dreptul localitatii Blaj, unde se uneste cu Tarnava Mica, formand impreuna raul Tarnava, care, cativa km mai jos se varsa in Mures, cam in dreptul localitatii Mihalt.
Pe teritoriul judetului Sibiu, parcurge cca 30 km, de la granita judetelor Sibiu si Mures, imediat dupa localitatea Dumbraveni, si pana mai jos de Copsa Mica, la granita dintre judetele Sibiu si Alba. Pe aceasta zona, aspectul raului este unul tipic colinar, cu meandre, cu zone line , curs constant, alternand cu repezisuri rare, ideal pentru pestii specifici apelor colinare si de ses .
Pentru zona parcursa de Raul Tarnava pe teritoriul judetului Sibiu, Ajvps Sibiu detine Autorizatia nr. 257/2011 eiberata de ANPA, pescuitul recreativ putand fi practicat in conditiile legii si cu respectarea Regulamentului Intern al Ajvps Sibiu, aprobat de ANPA .
In privinta faunei piscicole, pe raza judetului Sibiu, sunt bine reprezentate speciile: scobar, mreana, clean, porcusor, beldita, oblete, dar in zonele mai adanci, prin gropi ascunse, mai salasuiesc inca exemplare de somn si crap care pot surprinde placut pescarul aflat in zi de pescuit pe malul acestei ape.
In materie de pescuit recreativ, caracteristic zonei se remarca pescuitul stationar al scobarului la paine, adesea mai eficient decat la orice alta momeala dedicata acestui peste, nadirea fiind absolut necesara, iar priceperea cu care se face aceasta nadire, hotaratoare pentru rezultatul zilei de pescuit.